Introducere
    
    Orice fenomen social aparut spontan sau generat de alti factori necesita studierea lui de diferite stiinte aparute sau existente la moment in societatea noastra. Adoptand principiul ca nimic nu se pierde totul se transforma, din domeniul stiintelor fizice, teoriei generale a dreptului, la randu-i, ii revine sarcina elucidarii evolutiei relatiilor si a realitatii sociale. Pentru aceasta ea utilizeaza un sir de metode specifice numai ei ca stiinta juridica. Dar pentru definirea completa este nevoie nu numai de metodele traditionale adoptate, ci si de cele intrebuintate de alte discipline de granita ce au intr-o oarecare masura trasaturi comune (istoria, politologia, psihologia, medicina, cibernetica etc.).
    In lucrarea de fata ne-am propus sa aratam principalele metode curente folosite in teoria generala a dreptului, specificul si modelul de actiune a fiecareia. Teoria generala fiind o stiinta juridica are ca obiectiv definirea si studierea principalelor valori sociale promovate, precum si particularitatile subtile ce constituie un impediment in intelegerea si acceptarea lor de catre societate. Avand un spectru variat de abordare ea lasa loc deschis pentru stiintele moderne si viitoare pentru completarea carentelor observate in societate si in lume in general. Bazandu-ne pe zicala ca nu exista viitor fara trecut, metodele utilizate actualmente, desi dupa unii vor fi considerate invechite, vor constitui un imbold pentru adoptarea unor metode noi de inalta operabilitate si eficacitate.
    
    
    
    Obiectul de studiu
    
    Obiectul stiintei juridice il constituie studierea dreptului, a fenomenului juridic in toata complexitatea sa: dreptul ca ansamblu de norme, drepturile subiective, relatiile juridice si ordinea de drept din societate, constiinta juridica, corelatia drept stat.
    Daca fata de stiintele naturii, stiinta dreptului se deosebeste prin faptul ca are ca obiect nu natura si, deci, descoperirea legilor ei de existenta si manifestare, ci un aspect al vietii sociale si anume - dreptul, apoi in cadrul stiintelor sociale stiinta juridica se distinge (alaturi de etica) ca fiind o stiinta normativa, deoarece fragmentul din realizarea sociala pe care-l studiaza este reprezentat de normele juridice.
    Ansamblul normelor juridice se constituie intr-un sistem al stiintelor juridice, in cadrul caruia se pot distinge, in functie de sfera si modul de abordare a studiului dreptului, trei grupe si anume: a) Stiinte juridice teoretice globale; b) Stiinte juridice de ramura; c) Stiinte juridice istorice.1
    In cadrul primei grupe se inscrie Teoria generala a dreptului si statului avand ca obiect abordarea teoretica, generala a dreptului si statului si functiile si formele sale de manifestare.
    Teoria generala a dreptului si statului, ca ramura distincta a stiintelor juridice, apare si se constituie, in secolul XX-lea, in prima sa jumatate si mai pronuntat, dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aceasta nu inseamna nicidecum ca abordarea teoretica, generala a studiului ar fi fost neglijata pana la epoca contemporana.
    Dimpotriva, asa cum am mentionat preocupari in acest sens au existat din cele mai vechi timpuri. Ele au avut insa si au continuat sa aiba de-a lungul secolelor un caracter, preponderent filosofic, ajungandu-se in secolul al XX-lea la constituirea filosofiei dreptului ca ramura distincta a filozofiei si ca disciplina de invatamant destinata studiului teoretico-filozofic al dreptului. In unele tari o disciplina cu acelasi subiect apare sub denumirea de Enciclopedie a dreptului.2
    Pornind de la legatura indisolubila intre drept si stat, ceea ce face ca oamenii de stiinta, specialisti in teoria dreptului, sa se ocupe, de asemenea, de teoria statului, au aparut lucrari teoretice cu caracter monografic sau cursuri universitare dedicate studierii comune a statului si dreptului, constituindu-se si o disciplina distincta de teoria generala a statului si dreptului.3
    In principiu, stiinta juridica ar fi incompleta, iar juristul unilateral fara studierea statului, in asa masura cele doua fenomene - statul si dreptul, sunt legate unul de altul. De aceea unele concepte, notiuni, categorii legate de stat se analizeaza in cadrul disciplinei Teoria generala a dreptului si statului. In orice caz, teoria generala a dreptului si statului nu poate evita abordarea unor teme privind statul, legatura sa cu dreptul, fiindca numai astfel va putea da o imagine armonios inchegata si bine conturata asupra dreptului.
    Revenind la cercetarea si definitia obiectului teoriei generale a dreptului si statului este de retinut ca ea studiaza dreptul si statul in ansamblu in generalitatea si integritatea sa, ordinea juridica in intregime. Ea formuleaza definitia dreptului si statului, celelalte concepte, categorii caracteristice dreptului, fiind valabile pentru toate stiintele juridice, cum sunt, bunaoara, categoriile de norma juridica izvor de drept, sistem de drept, ordine de drept, raspundere juridica, drept subiectiv s.a. De asemenea, ea formuleaza o serie de principii generale, valabile pentru toate stiintele juridice. De exemplu, principiile legalitatii, suprematiei legii, prezumtiei de cunoastere a legii (nimeni nu se poate scuza de necunoasterea legii) s.a. Teoria generala a dreptului si statului studiaza, de asemenea, metodologia de cercetare, folosita de stiinta dreptului.4
    O atentie deosebita acorda aceasta disciplina studierii corelatiei dintre drept si putere, drept si stat.
    Teoria generala a statului si dreptului este, evident, o stiinta, intrucat ea opereaza cu concepte, teorii, principii, legitati, dar din alt punct de vedere, sub alt aspect poate fi privita si ca o arta, in masura in care ea solicita din partea juristului pe langa cunostinte, talent, maestrie si capacitatea de a sesiza, cerceta fenomenul juridic, a-i intelege legitatile.
    Teoria generala a dreptului nu ramane la nivelul abstractional, ea are, de asemenea, o importanta practica, servind nemijlocit procesului de elaborare si aplicare a dreptului. ............